Învață o limbă străină într-un mod interactiv!

 

Ți-ai dorit vreodată să înveți o limbă străină, dar nu ești sigur de unde să începi? Ei bine, nu ești singurul! Foarte mulți oameni cochetează cu ideea de a comunica într-o altă limbă, doar că nu toți au resursele necesare, sau cel puțin, nu sunt conștienți că le au. Primul pas este cel mai greu, dar și cel mai important, iar restul procesului va veni de la sine.

Cunoașterea unei limbi străine îți va fi de folos, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. La locul de muncă, indiferent de postul de care este vorba, abilitatea de a vorbi într-o limbă străină va reprezenta automat un plus. Pe plan personal, îți oferă șansa de a-ți mări orizonturile și de a cunoaște oameni cu un background diferit față de al tău.

Momentul ideal pentru a pune bazele unei limbi străine este în copilărie, atunci când informațiilor sunt ușor de asimilat. Totuși, niciodată nu este prea târziu pentru o persoană să învețe ceva nou, deoarece viața în sine reprezintă o oportunitate pentru învățat.

Ce instrumente îți vor fi de folos pentru a învăța o limbă străină?

În trecut, cele mai folositoare instrumente erau dicționarele, pe care oamenii le utilizau pentru a căuta cuvintele pe care nu le cunosc. Chiar și la școală, de fiecare dată când un elev avea oră cu un profesor de limbă străină, cel mai important instrument pe care trebuia să îl aibă la îndemână era dicționarul. Cu timpul, însă, lucrurile s-au schimbat.

Oricine poate instala o aplicație pe telefon, iar cu ajutorul unei conexiuni stabile de internet, va avea la dispoziție toate resursele necesare pentru a învăța o nouă limbă. Aplicațiile de acest fel sunt create în așa fel încât să faciliteze procesul de învățare. Există chiar și aplicații care le oferă posibilitatea utilizatorilor să comunice cu nativi ai limbilor pe care le studiază, atât prin scris, cât și printr-un apel telefonic sau video.

Comunicarea îi va ajuta enorm să-și perfecționeze cunoștințele în limba pe care au ales-o. În plus, există mereu posibilitatea ca ei să fi fost învățați forma greșită a unui cuvânt, sau o formă care nu mai este folosită în prezent, iar un nativ le va putea da informațiile corecte în acest sens.

Pentru a avea succes, trebuie să fii organizat

Nimeni nu poate stăpâni o limbă străină după doar o singură zi; este nevoie de practică pentru a atinge un nivel decent de cunoștințe. De aceea, cel care învăță trebuie să-și seteze niște obiective realiste, nici prea ușoare, dar nici imposibil de atins. Modul în care își alege obiectivele depinde de el: unii oameni se concentrează pe numărul de cuvinte pe care vor să-l asimileze, în timp ce alții vor să stăpânească noțiunile de gramatică.

Atunci când vine vorba de limbi străine care folosesc un alfabet diferit de cel cu care oamenii sunt obișnuiți, precum este limba rusă sau cea japoneză, lucrurile se complică. Întâi se vor pune bazele alfabetului respectiv, iar de abia după aceea se vor introduce cuvinte și expresii.

Un alt aspect de care oamenii trebuie să țină cont este că trebuie să-și creeze un ritm. Nimeni nu zice că o pauză de una sau de câteva zile de la învățat va avea un efect negativ asupra procesului per total, dar dacă pauzele devi un fenomen periodic, atunci volumul de informații obținut până la acel moment va avea de suferit.

Chiar și o jumătate de oră de studiat în fiecare zi va ajuta o persoană să-și mențină cunoștințele acumulate. Nu durează mult, iar practica îi va folosi pe viitor.

Introdu limba străină pe care o înveți în rutina ta zilnică

Ideea de a introduce o limbă străină în rutina zilnică poate să te pună în dificultate, dar este foarte simplu! Cea mai ușoară metodă este să te uiți la videouri realizate în limba respectivă, prin intermediul platformelor de video sharing. Cele mai multe vin cu subtitrări, așa că nu trebuie să te temi că nu vei reuși să urmărești monologul celui din video.

Pasionații de jocuri video de tip multiplayer pot profita de acest lucru pentru a interacționa cu oameni de peste tot de pe glob, care au interes comun. Multe jocuri vin cu opțiunea de voice call, așa că își vor putea exersa cunoștințele în timp ce se distrează.

Prin urmare, există multe metode prin care o persoană poate transforma învățatul unei limbi străine într-o activitate interactivă, care nu se rezumă doar le reținerea unui număr mare de cuvinte.

Bianca, 

Writer, Continut Media

Share