Cum setezi corect audiența în campaniile de promovare pe Facebook

Într-o lume în care există două miliarde de utilizatori activi Facebook, afacerile nu se mai întreabă cât de eficientă este promovarea pe acest canal, ci cum să facă să-l exploateze cât mai mult pentru vizibilitate și atragerea de clienți.

Faptul că ai la dispoziție un astfel de instrument online prin care poți ajunge la audiența potrivită și la potențialii clienți nu este însă tot ce contează. Pentru a nu irosi bugete în zadar, este necesar să tratezi publicitatea pe Facebook cu răbdare și perseverență, dar mai ales să fii deschis pentru a învăța din ajustări, teste și nereușite, astfel încât campaniile tale să fie din ce în ce mai eficiente pentru scopul pe care-l urmărești.

Ne înarmăm cu răbdare și avem așteptări realiste

Trebuie să recunoaștem, ne place să primim totul de-a gata sau să adoptăm rețete despre care știm că funcționează la toată lumea, fără riscuri și fără teama de eșec. Ei bine, în publicitatea de pe Facebook un lucru este cert: nu există o strategie general valabilă pentru toate afacerile, dar există instrumente de care ne putem folosi pentru a ne găsi propriul tipar care funcționează foarte bine în cazul nostru. Putem spune că așteptările realiste ne ajută să căutăm soluții relevante la nevoile noastre.

Elementul cheie în promovarea pe Facebook: audiența

Publicitatea pe rețelele sociale este astăzi o componentă esențială a strategiei de promovare. Facebook, Instagram, TikTok, Twitter/X și Linkedin au evoluat din platforme care facilitează comunicarea între utilizatori la mijloace de marketing indispensabile pentru vizibilitatea afacerilor, consolidarea brandurilor, atragerea și menținerea publicului.

Un lucru important la care ai acces când te promovezi pe social media este audiența variată la care poți ajunge. Facebook Ads oferă acces la date demografice importante, la comportamentele și interesele utilizatorilor. Acest lucru îți permite să creezi anunțuri pe care să le livrezi direct către utilizatorii care le pot găsi foarte relevante. Un alt avantaj important este că strategiile pot fi ajustate în timp real, pentru a fi mai bine țintite și a atinge scopul campaniei, în comparație cu alte canale de promovare.

Și pentru că vorbim de audiență, iată de ce este atât de importantă: Facebook dispune de una dintre cele mai mari baze de date din lume, având peste două miliarde de utilizatori activi. Din asta reiese că poți ajunge pe telefonul, tableta sau desktopul unei audiențe impresionante, dar, mai important decât atât, în fața celor care sunt interesați de nișa ta, de produsele sau serviciile pe care le oferi, devenind rapid clienții tăi.

Cum identifici audiența potrivită?

Publicitatea pe Facebook îți permite să segmentezi audiența într-un mod precis, alegând criterii precum: locația, vârsta, comportamentele și interesele oamenilor la care vrei să ajungă mesajul tău.

Succesul campaniei de marketing constă, în cea mai mare măsură, în identificarea corectă a audienței și adresarea către aceasta. Fiecare afacere are propria audiență, adică un public cu anumite preferințe, nevoi și comportamente care trebuie satisfăcute. A identifica această audiență și a o atrage înspre tine pot reprezenta cheia succesului. Însă acest lucru nu va veni brusc, ci este nevoie de răbdare și perseverență.

Înainte de a identifica publicul potrivit, este esențial să-ți cunoști foarte bine afacerea, adică produsele și serviciile pe care le oferi. Care sunt plusurile și minusurile lor? Ce le face să fie importante pe piață? Ce vârste pot avea persoanele interesate să le achiziționeze? Ce probleme sau nevoi rezolvă ele pentru un client? Se impune, așadar, o cercetare de piață. Aceasta se va materializa în crearea unui profil al clientului ideal, în care să fie precizate date utile: cine sunt clienții? Ce vârste au? Unde locuiesc? Ce canale de comunicare preferă? Ce interese și preferințe au? Creând un astfel de profil cât mai obiectiv și mai complet, vei avea ocazia să te adresezi mai eficient către audiență.

Următorul pas după conturarea audienței este crearea mesajelor către aceasta. Știi acum care ar putea fi problemele și nevoile oamenilor pe care îi vizezi, așa că vei crea conținut care să-i ajute, să-i informeze și să aducă un plus de valoare în viețile lor. Adaptează-ți mesajul, tonul și limbajul la public. Utilizează sfaturi, exemple, imagini, orice este relevant pentru mesajul pe care vrei să-l transmiți și prin care poți crea o conexiune autentică.

Facebook îți oferă ocazia de a monitoriza performanța campaniilor în timp real. Pe baza datelor obținute, îți poți astfel ajusta strategia. Putem lua ca exemplu gestionarea unei campanii publicitare pentru un magazin online de îmbrăcăminte. După analiza datelor, observi că anunțurile cu imagini de produs au o rată de clickuri mai mare decât cele care prezintă oferte promoționale. Pe baza acestei constatări, îți vei ajusta strategia alocând mai mult buget pe anunțurile cu imagini de produse. Vei crea conținut care să pună în lumină colecții populare sau produse-vedetă. În acest fel, vei obține o performanță mai bună și vei crește ROI-ul (Return on Investment) campaniei publicitare. Cu cât ROI-ul este mai mare, cu atât campania este mai eficientă, aducând un profit mai mare în raport cu bugetul investit.

Cum setezi audiența, în funcție de obiectivul tău de marketing?

În setarea audienței, sunt câteva reguli de bază pe care Meta la impune:

  • pot fi țintite persoanele cu vârsta peste 18 ani;
  • poți seta un public alcătuit din femei și bărbați, doar din femei sau doar din bărbați;
  • mărimea estimată a audienței este dictată de bugetul investit;
  • poți seta o audiență locală (anumite orașe, un județ), națională sau internațională;
  • poți alege intervalul de vârstă căreia să se adreseze reclama ta;

Audiențe disponibile pentru direcționarea anunțurilor

Pentru a rula reclame Facebook este necesar să construiești o audiență prin care vei direcționa mesajele către anumiți utilizatori. Pentru a face acest lucru, vei accesa Managerul de anunțuri (Ads manager) și vei da click pe Audiențe. Vor apărea trei segmente de public: audiențe personalizate, audiențe asemănătoare și audiențe salvate.

Audiențele personalizate – îți oferă acces la utilizatorii care și-au exprimat deja interesul pentru produsele și serviciile tale. Această audiență personalizată poate fi creată pe baza datelor de contact colectate de la clienți, din aplicația de mobil sau de pe site-ul web. Spre exemplu, vă puteți adresa persoanelor care au adăugat produse în coș, dar care nu au făcut neapărat cumpărături din magazinul online. Publicul personalizat se poate construi pe baza activității de pe site, astfel că trebuie să ai Facebook Pixel (un fragment de cod ce se adaugă în site pentru a monitoriza și ajusta performanța campaniilor publicitare de pe Facebook).

Audiențele asemănătoare – sunt audiențe noi, care se aseamănă cu cele din audiențele care sunt importante pentru tine. Audiența poate fi setată pe baza celor care dau like la pagină, a pixelilor de conversie și a altor audiențe personalizate. Mai exact, această audiență este creată de algoritmul Facebook, pe baza unei audiențe inițiale. Respectivul algoritm creează audiențe asemănătoare luând în considerare peste 200 de criterii diferite, creând audiențe surprinzător de bune, acest tip de audiență fiind preferat de multe agenții de publicitate în campaniile pentru clienți.

Audiențele salvate – aceste audiențe folosesc opțiunile de țintire folosite de obicei pentru a fi reutilizate. Pe Facebook, poți salva criteriile demografice, comportamentele și interesele pentru a le refolosi în reclamele viitoare și vei economisi astfel timp în campaniile care urmează. Dacă administrezi o cafenea într-un oraș turistic, obiectivul tău va fi, cel mai probabil, să atragi cât mai mulți turiști în cafeneaua ta. Folosind segmentele de public salvate, poți crea o audiență astfel: alegi orașul și zonele turistice înconjurătoare, vizând turiștii care plănuiesc să o viziteze sau care se află în zonă; adaugi interese precum: explorare urbană, călătorii, cafenele locale; targetezi utilizatorii care au interacționat deja cu pagina de facebook sau cu postările. Astfel vei crea o audiență specifică, iar reclamele vor avea mai mult succes.

Meta oferă posibilitatea unei țintiri detaliate a audienței, în funcție de datele demografice (studii, tipul de locuință, evenimente din viață, relație, serviciu, venituri), de interese (business, shopping, sporturi, fitness, entertainment, hobby-uri, tehnologie etc,) și de comportamente (aici sunt cuprinse comportamentele și intențiile de cumpărare, utilizarea dispozitivelor, dacă urmează o aniversare în următoarea perioadă, persoanele care călătoresc frecvent). În momentul în care adaugi categorii de interese, obții și mai multe informații despre potențialii clienți.

Cum ajungi la publicul potrivit?

Cu cât livrezi mesaje cât mai țintit către publicul tău, cu atât vei avea rate de conversie mai mari, adică vei înregistra cheltuieli mai mici cu publicitatea.

Calea cea mai sigură de a ajunge la publicul interesat de produsele sau serviciile tale este să vizezi utilizatorii care s-au arătat deja interesați de ele: au adăugat produse în coș, dar nu au finalizat achiziția, au vizualizat pagini de produs, dar nu au cumpărat, clienți existenți, utilizatori care au vizualizat pagina de contact etc.

Acest public mai este numit și „publicul din partea de jos a pâlniei”, adică acela care se află într-o etapă avansată a procesului de cumpărare și care este familiarizat cu produsele și serviciile tale. Astfel, este mai probabil ca acei utilizatori să fie convertiți în clienți decât cei care se află în etape mai timpurii ale procesului de cumpărare. Cheltuielile cu reclamele vor fi astfel mai optimizate și vor avea un randament foarte bun.

Dacă ai un magazin online a cărei platformă oferă integrare cu reclamele Facebook (cum este Shopify), evenimentele Pixel sunt create automat. Dacă nu, trebuie să instalezi Facebook Pixel și să creezi unul atașat site-ului.

Configurarea redirecționării către segmentele de public se face din partea inferioară a Managerului de publicitate, accesând Segmente de public și dând click pe Segmente de public personalizate, alegând site-ul tău ca sursă de date brute. După ce ai creat evenimentele, vei putea vedea liste precum: persoanele care au vizualizat produse, care au adăugat în coș sau care au cumpărat.

Poți crea o audiență asemănătoare pornind de la una inițială de cumpărători anteriori. În acest sens, trebuie să exporți lista clienților (nume, prenume, număr de telefon, adrese de e-mail). Facebook potrivește datele tale cu conturile utilizatorilor și construiește o audiență cu oameni noi, care se potrivesc cu cei care ar putea deveni clienți.

Vizarea proprietarilor de afaceri

În funcție de domeniul în care activezi, o tactică foarte bună de a te promova este să cauți proprietarii de pagini Facebook care au tangență cu domeniul tău. Atenție: nu orice tip de administrator de pagină Facebook, ci doar pe aceia care au tangență cu industria în care activezi. Spre exemplu, dacă deții o agenție de turism specializată pe excursiile outdoor și de aventură, vei putea viza proprietarii de pensiuni care oferă cazare și masă în zona respectivă sau proprietarii unor spații care organizează activități în aer liber (centre de alpinism și escaladă, închirieri biciclete sau ATV-uri, echitație, rafting etc.).

Țintirea unui public de nișă

În cazul unui produs sau serviciu specializat, care este orientat către un segment clar de piață (o nișă), poți să-ți optimizezi strategia de marketing pentru a atinge acest public specific. Ține însă seama că în cazul nișelor specifice, poate fi dificil să găsești potențiali clienți pe Facebook, mai ales dacă nu ai acces la liste de clienți sau vizitatori ai site-ului. Să presupunem că ai un magazin online specializat în bijuterii personalizate realizate manual. Această nișă este una specifică, pentru că se adresează atât celor care care caută bijuterii personalizate, dar și unice. Există câteva moduri prin care îți poți promova produsele cu rezultate bune, cum ar fi cumpărarea de spațiu publicitar pe site-urile unor influenceri specializați pe anumite domenii, printre care și al tău,  și poți direcționa persoanele care au vizualizat reclamele respective către reclamele tale.

Însă, țintirea unei nișe poate să nu fie întotdeauna o strategie bună. Sunt situații în care țintirea unui public mai larg și algoritmul Facebook pot face o treabă mai bună și un excelent ROAS (Return on Advertising Spend), ce măsoară raportul dintre veniturile generate și cheltuielile alocate pentru respectiva publicitate. Adică, dacă ai cheltuit 1.000 de lei pentru o campanie publicitară pe Facebook, iar acea campanie a generat venituri de 5.000 de lei, ROAS-ul indică faptul că pentru fiecare leu cheltuit, ai obținut 5 lei în venituri din vânzări, ceea ce înseamnă că acea campanie a fost eficientă pentru generarea de venituri pentru afacerea ta.

Direcționarea reclamelor către anumiți utilizatori

Reclamele Facebook pot fi direcționate și către o anumită bază de contacte, prin exportarea listei cu clienți, astfel: clienți existenți, clienți mai vechi, abonații la newsletter, contacte după industrie, rolul postului și dimensiunea afacerii, după locația geografică, după un atribut personalizat (cum ar fi vârsta, interesele, hobby). Pentru a încărca lista, accesează Segmente de public, dă click pe Creare public,  alege  Audiență personalizată și selectează Listă clienți.

Începe cu o audiență largă!

Dacă faci pentru prima dată reclamă pe Facebook pentru o afacere, este o idee bună să începi cu o audiență mai largă. Astfel, vei putea cunoaște mai multe despre publicul tău țintă și despre ce funcționează cel mai bine în acest caz. După ce ai început să cunoști foarte bine publicul, poți decide să folosești opțiunile detaliate, astfel încât să-ți restrângi tot mai mult acoperirea.

Exemplu: ai o mică afacere de bricolaj și vinzi unelte și materiale destinate amenajărilor interioare sau proiectelor de construcții. Poți începe promovând anunțuri Facebook în care să vizezi la modul general pasionații de bricolaj și persoanele interesate de amenajări interioare. Publicul acesta amplu te va ajuta să cunoști mai bine preferințele potențialilor clienți, vârsta, localizarea etc. După începerea campaniei, poți observa o creștere a interacțiunilor în cazul anunțurilor care promovează unelte profesionale de construcții. Astfel, te poți axa mai mult pe acest segment, folosind opțiunile detaliate de direcționare.

În concluzie, direcționarea eficientă a reclamelor Facebook este importantă pentru că îți permite să ajungi la persoanele care sunt interesate de produsele și serviciile tale. O direcționare eficientă înseamnă îmbunătățirea ratei de click, a ratei de conversie și investiții rentabile.

– Raluca, Senior Writer. 

Share