Comunicatul de presă. Cum te poate ajuta Conținut Media să transmiți informații importante despre compania ta?

Pentru a supraviețui într-un mediu economic competitiv, trebuie să fii în permanență deschis la oportunități de afaceri, să aduci ceva nou, să te redefinești, să fuzionezi cu firme ale furnizorilor sau ale distribuitorilor, să te asociezi cu parteneri de încredere sau să îți diversifici gama de produse și servicii. Și vrei să faci cunoscute eforturile tale cât mai multora dintre persoanele interesate, implicate sau vizate de activitatea ta, fie că te gândești la clienți, consumatori, colaboratori, susținători, alegători, contracandidați sau instituții de stat.

Pentru evenimentele importante din compania ta, despre care vrei să comunici, pentru luări de poziție în probleme de care ești interesat sau pentru oferte avantajoase pentru consumatori, ai la dispoziție un instrument de comunicare scrisă prin care informațiile pot ajunge rapid și eficient la publicul-țintă: comunicatul de presă. Un titlu incitant, o abordare potrivită și un text bine redactat vor stârni atât interesul jurnaliștilor, cât și al persoanelor cărora vrei să te adresezi prin intermediul presei, al ziarelor și revistelor tipărite, precum și al site-urilor de știri.

Conținut Media asigură servicii de media writing prin care mesajul companiei tale să ajungă prin canalele presei moderne, la destinatarii vizați. Citește acest articol și află în ce condiții ar trebui să apelezi la comunicatul de presă scris de profesioniștii noștri și cum poți profita de un instrument de comunicare puternic, prin care informațiile relevante despre compania ta ajung rapid și eficient la persoanele interesate.

Când ai nevoie de un comunicat de presă?

Trebuie să știi de la început că nu orice informație pe care vrei să o transmiți se pretează pentru un comunicat de presă. În principiu, comunicatul trebuie să fie un text informativ, asemănător unei știri, care să răspundă la întrebările Cine? Ce? Unde? Când? Cum? și De ce? și să prezinte o informație de interes pentru publicul larg sau pentru categorii semnificative de persoane. Spre exemplu, construcția unui mall, inaugurarea acestuia, deschiderea unui magazin al unui brand renumit sau a unui cinematograf, un eveniment aniversar în viața unei companii, lansarea unui produs sau a unui serviciu unic pe o anumită piață, organizarea unui târg de joburi, o campanie cu oferte avantajoase pentru consumatori sau propunerea unui candidat pentru alegerile locale, parlamentare sau prezidențiale sunt evenimente despre care se poate scrie într-un comunicat de presă.

În alte situații, cum ar fi prezentarea calităților unui produs, evidențierea modului în care se diferențiază un brand pe piață sau conștientizarea unor nevoi ale potențialilor consumatori, se poate apela cu succes la advertoriale sau la articole de blog, despre avantajele cărora poți citi aici.

Colaborarea cu echipa Conținut Media îți garantează consultanța de specialitate în alegerea tipului potrivit de texte prin care îți poți pune în evidență mai bine informațiile pe care le ai de comunicat și prin care poți spori vizibilitatea brandului.

Comunicatul de presă și schimbarea paradigmei mass-media

În perioada în care ziarele și revistele îmbrăcau exclusiv forma tipărită, iar oamenii erau cititori ai suporturilor de hârtie, lucrurile erau mult mai simple, dar și mai stricte. Exista un spațiu tipografic dat, un sumar, o agendă a evenimentelor care trebuia acoperită prin selectarea celor mai relevante informații din actualitatea imediată. Comunicatul de presă trebuia să se supună rigorilor impuse atât de selecția și ierarhizarea informației în funcție de limitele spațiului pe hârtia tipărită, cât și limitelor de timp până la etapa în care se hotăra care dintre textele disponibile vor intra în macheta ziarului, urmând a fi puse în pagină și publicate. Prin urmare, nu aveau șanse decât comunicatele de presă care întruneau caracteristicile unei știri, atât din punct de vedere al relevanței informațiilor pentru categorii largi din publicul-țintă al publicației, cât și din punct de vedere al lungimii textului, nu mai mult de câteva paragrafe scrise clar, concis și la obiect.

Internetul răstoarnă paradigmele mass-media în ceea ce privește spațiul disponibil pentru știri, ierarhizarea și clasificarea rubricilor și a temelor de actualitate. Se schimbă algoritmii de vizibilitate, de evidențiere a știrilor importante, precum și obiceiurile de consum mediatic ale cititorilor de presă. Pe de o parte, noile structuri ale platformelor de știri și ale edițiilor online ale ziarelor lasă loc pentru mai multe comunicate de presă, deci pentru o diversitate mai mare de subiecte și despre o paletă mai largă de evenimente, în ceea ce privește impactul lor asupra unui public larg.

Spre deosebire de receptarea presei în trecut, cu un format clar, impus cititorului, astăzi utilizatorul sau cititorul de știri își alege el însuși subiectele despre care va citi și își poate construi propria agendă a evenimentelor importante ale zilei, dintr-o perspectivă mai personală, fără nicio constrângere. Este, într-adevăr, loc mai mult pentru mesajele care vin din partea companiilor sau organizațiilor prin comunicate de presă, dar, în același timp, comunicatul tău se poate pierde într-o mare de conținut nesemnificativ pentru utilizatorii de Internet, dacă nu ține cont de câteva aspecte fundamentale legate de ambalarea informației pe care vrei să o transmiți și de alegerea canalului potrivit.

De ce să apelezi la specialiștii Conținut Media pentru comunicate de presă?

Deși poate părea simplă, redactarea unui comunicat de presă este o sarcină care implică parcurgerea unor etape bine delimitate, iar textul final și alegerea strategică a suportului sau site-ului pe care va fi publicat sunt esențiale pentru vizibilitatea mesajului. Atunci când scriem un comunicat de presă pentru afacerea sau organizația ta, vei beneficia de serviciile unor writeri cu experiență atât într-o agenție de marketing, cât și în activitatea jurnalistică. Iată de ce ar trebui să alegi Conținut Media pentru un comunicat de presă.

Alegem tipul de text potrivit pentru informația transmisă și intențiile comunicatorului

O colaborare de succes cu agenția noastră, din care să rezulte cele mai reușite texte în funcție de profilul afacerii tale, destinatarii mesajelor și informațiile pe care vrei să le transmiți publicului, consumatorilor, susținătorilor sau potențialilor alegători ai tăi are la bază o comunicare bună între echipa de writeri și client. Ne asigurăm că primim toate datele necesare despre afacerea sau organizația ta, despre gama de produse sau servicii, despre poziționarea ta pe piață și despre intențiile tale în marketing și îți vom recomanda cele mai bune soluții prin care poți ajunge mai vizibil, mai credibil și mai important în ochii celor cărora li te adresezi. Îți vom spune dacă ai nevoie de un comunicat de presă și ce tip de comunicat se pretează pentru ceea ce vrei să transmiți sau îți vom recomanda soluții alternative de conținut media, servicii de copywriting prin care poți profita de puterea cuvintelor într-o lume digitală.

Scriem clar, concis, la obiect despre afacerea ta

Într-o lume digitală saturată cu date și informații, reținem în mod eficient cititorul, transmițându-i concis și clar informația care îl interesează. La cafeaua de dimineață, între stațiile de metrou sau în pauza de prânz de la serviciu, cititorul va afla esențialul despre un eveniment din existența companiei sau organizației tale, cu ajutorul unei structuri a textului în care informația este selectată și ordonată astfel încât mesajul să fie accesibil și să fie parcurs și înțeles rapid.

Construim cu măiestrie elementele de acroșă

Un titlu incitant, informativ și onest totodată poate face diferența între un text pe care nu îl citește nimeni și un comunicat de presă cu sute și mii de vizualizări. Experiența de peste 10 ani a echipei Conținut Media își spune cuvântul și va constitui un atu considerabil în alegerea elementelor de acroșă potrivite, a termenilor și tonului adecvat, care contribuie la vizibilitatea comunicatului.

Ajungi la publicul-țintă prin site-ul de știri sau publicația online potrivite

Fiecare ziar, revistă sau publicație online are o politică editorială, un domeniu în care activează, un mod de abordare și de tratare mediatică a realității, precum și un public-țintă căruia i se adresează. Cititorii tăi trebuie să facă parte dintre cititorii acestuia sau din cititorii unei rubrici sau a unei categorii de pe site, cum ar fi Economie, Social, Politică, Financiar, Sănătate, Cultură etc. Dacă ai o informație de mare impact asupra publicului, de interes general, poți ajunge cu textul comunicatului de presă la secțiunea Știrile zilei sau chiar la Breaking News.

Te sfătuim să trimiți comunicatul și să publici acolo unde ai cele mai mari șanse ca publicul tău țintă să se suprapună cu publicul țintă al unei platformei de știri sau al unei publicații online. Mesajul tău, redactat de writerii noștri după toate cerințele unui comunicat de presă, se va încărca suplimentar cu prestigiul și credibilitatea serviciului de știri online unde va fi putea fi accesat de cititori.

Avem experiență într-o varietate de domenii

Cu o experiență de peste 10 ani pe piața serviciilor de conținut media, echipa noastră scrie comunicate de presă în orice domeniu. Ne informăm constant, ne documentăm pentru clienții noștri și folosim atât termeni tehnici în mod adecvat, propriu, cât și valențele stilistice ale limbajului în orice domeniu de activitate. Adaptăm, inovăm, suntem deschiși provocărilor, astfel încât să asigurăm colaboratorilor noștri comunicate de presă, texte de marketing, advertoriale și articole de blog care își ating în mod eficient ținta.

Nu lăsa evenimentele importante din viața companiei sau organizației tale să treacă neobservate și alege să comunici eficient cu publicul-țintă prin intermediul unui comunicat de presă, prin care informații de interes din activitatea ta devin cunoscute în același mod în care știrile pătrund în viața utilizatorilor de presă sau de Internet și le influențează câmpul de cunoaștere și, indirect, atitudine și comportamentele. Apelează la noi, specialiștii Conținut Media, pentru a găsi forma adecvată pentru mesajele tale și canalul de transmitere cel mai potrivit!

Gabriela Grigore,

Senior Writer Conținut Media

Share