De ce abilitățile unui writer bun NU pot fi înlocuite de ChatGPT

În ultima vreme, tot mai mulți utilizează inteligența artificială pentru a genera texte, indiferent că este vorba de o simplă curiozitate sau de intenția de a folosi conținutul respectiv în activitatea profesională. Un astfel de instrument, despre care toată lumea vorbește în aceste zile este ChatGPT. Prescurtarea de GPT vine de la Generative Pre-trained Transformer, un model de limbaj care se bazează pe generarea de texte cât mai asemănătoare celor create de om. 

La prima vedere, ideea pare una bună: un instrument gratuit (pentru moment), care oferă sprijin acolo unde este nevoie. Din curiozitate și din dorința de a înțelege mai bine modul în care funcționează, l-am testat și noi, de la o actualizare la alta. În toată această perioadă, am identificat 6 limite care pot să îngrădească activitatea unui content writer: 

  • Poate genera informații incorecte 

ChatGPT ne poate oferi în doar câteva secunde o cantitate impresionantă de informație. Totuși, cât de corectă este aceasta? Chiar ChatGPT ne spune că informația pe care o furnizează poate fi plauzibilă și formulată aparent corect, dar că există șanse ca textul să nu coincidă mereu cu realitatea. Acest lucru poate fi verificat numai de către un utilizator uman, care este responsabil de consultarea surselor și a veridicității informației. 

Prin urmare, nu ne putem baza exclusiv pe textul generat de modelul de limbaj. Chiar dacă trece prin actualizări constante și dezvoltatorii iau în calcul sugestiile venite de la utilizatori și reclamațiile lor, există domenii specifice sau nișe în care ChatGPT nu este antrenat suficient. Putem lua ca exemplu decizia comunității Stack Overflow – platformă populară printre programatori – prin care a interzis temporar utilizatorilor să împărtășească răspunsuri generate de ChatGPT. Hotărârea a fost justificată de numărul covârșitor de răspunsuri greșite, care erau ulterior partajate pe platforma de tip Q&A și aveau potențialul de a crea confuzie.

Concluzionând, ChatGPT produce uneori texte care par corecte la suprafață, dar care transmit informație greșită sau lipsită de sens. Este vorba despre ceea ce numim efect “halucinație”, specific și altor modele de limbaj. Uneori ne oferă informații corecte, pe care le putem verifica, iar alteori inventează și scrie texte convingătoare despre subiecte care nu au sens. 

Utilizatorii îl pot convinge foarte ușor să ofere informație greșită. Iată un exemplu în care ChatGPT ne spune, cu “sinceritate”, că laptele de căprioară este negru: 

Poate că nu vei avea nevoie de text în care vorbești despre laptele de căprioară sau în care vrei să convingi pe cineva că un lucru neadevărat este de fapt, adevărat. Acestea sunt doar câteva exemple care susțin că informații relativ simple, pe care le poți obține instant la o căutare pe Google, sunt uneori redate greșit de ChatGPT. 

În contextul în care lucrezi cu un specialist uman, aceste greșeli sunt excluse din start (sau cel puțin așa ar trebui să fie!) Munca unui content writer cuprinde și procesul de research, care este unul amplu și care consumă uneori mai mult timp decât scrierea articolului propriu-zis. Responsabilitatea lui este să ofere clientului informație verificată și să furnizeze surse atunci când i se solicită, aspect despre care vom vorbi pe larg în următoarea secțiune a articolului.

 

  • Ambiguitatea surselor

Printre calitățile unui copywriter/content writer se numără și abilitățile excelente de research. Indiferent de subiectul pe care îl abordează în articole, are nevoie de surse de informare, mai ales dacă scrie despre un produs sau serviciu nou. Documentarea este o etapă importantă, pentru că în orice moment clientul poate să îi ceară acestuia sursa unor informații din articolele livrate. 

Putem spune același lucru și despre ChatGPT? Dacă folosești acest model de limbaj, îți va fi imposibil să afli care este sursa concretă din spatele informației pe care ți-o furnizează. În dezvoltarea programului, au fost utilizate “cărți, articole de știri, pagini web și conversații”. Așa ne spune ChatGPT dacă îl întrebăm ce surse folosește. Dacă insistăm și îi cerem câteva exemple concrete de surse, cum ar fi numele unui website sau al unei cărți, nu este capabil să ne ofere aceste detalii. Programul nu ne pune la dispoziție citate sau referințe. Ori ai încredere deplină în informațiile pe care le oferă, ori verifici informația pe cont propriu.

Deși ChatGPT este un model antrenat pe cantități uriașe de informații, are potențialul de a inventa fapte inexistente sau greșite. Putem pune aceste erori inclusiv pe seama bazei de date neactualizate. Din start, programul ne spune că nu are cunoștințe privind evenimentele care au avut loc după anul 2021. 

Pe de altă parte, un content writer trebuie să țină pasul cu toate evenimentele recente și să fie la curent cu ultimele tendințe de pe piața pe care o țintește. Folosind ChatGPT, această misiune e imposibilă, tocmai pentru că informația nu este actualizată, ceea ce devine o problemă reală în cazul multor proiecte.

În multe dintre articolele noastre, scriem despre tendințele de marketing digital, despre caracteristici ale unor produse nou lansate sau facem actualizări atunci când clienții ne cer acest lucru (de exemplu, ghidurile pe subiecte precum accesarea fondurilor europene pot necesita modificări de fiecare dată când autoritățile anunță o schimbare, atunci când termenele de aplicare se prelungesc sau când sunt lansate noi programe). Inteligența artificială din spatele ChatGPT nu ne poate ajuta în aceste situații – cum, fie vorba între noi, nu ne poate ajuta semnificativ nici când scriem pe alte teme (vezi punctul 5). Informația nu este de actualitate și programul nu poate să acceseze internetul pentru a se pune la curent cu ultimele noutăți:

Clienții au nevoie de conținut fresh, de informație nouă și actualizată. Este parte din strategia care îi ajută să fie relevanți pe piață și să câștige teren în fața competiției. Conținutul personalizat este cheia unor articole de succes, iar activitatea noastră gravitează în jurul acestui principiu (alături de originalitate). O altă calitate care ne definește activitatea este atenția acordată research-ului. Suntem de fiecare dată gata să oferim surse pentru informațiile pe care le-am inclus într-un articol, ceea ce ChatGPT nu poate să facă.

  • Cunoașterea limitată a evenimentelor 

În domeniul creării de conținut, avem responsabilitatea de a fi la curent cu cele mai noi tendințe, astfel încât informațiile pe care le livrăm să fie relevante pentru cititori. Din acest punct de vedere, ChatGPT este limitat, întrucât baza de informații de care dispune a fost actualizată ultima dată în 2021. Aspectul acesta ne interesează din două motive: 

În primul rând, ChatGPT nu are cunoștințe legate de evenimentele care au avut loc în 2021 sau de cele care au urmat. Din această cauză, nu putem folosi programul pentru a conținut nou, care să reflecte realitatea din prezent. În cele mai multe situații, ChatGPT va încerca să facă legătura cu un eveniment anterior, care nu este cel pe care îl căutăm, iar acest lucru poate crea foarte multe confuzii. 

În al doilea rând, multe se schimbă pe măsură ce tehnologia evoluează. O informație pe care ieri o știam ca fiind corectă, azi poate fi demontată.  Neavând acces la informații actualizate, cei care folosesc ChatGPT în crearea de conținut își asumă un risc enorm, mai ales dacă scopul lor este acela de a livra informații corecte, așa cum trebuie să o facă un content writer.  

  • Barieră lingvistică

Ne-am aștepta ca ChatGPT să ne răspundă în aceeași limbă în care îi lansăm întrebările, nu-i așa? Fiind un proiect care se află încă în faza de dezvoltare, nu e de mirare că mai are unele momente în care dă eroare la acest capitol. Adevărata problemă este că baza de la care pornesc toate aceste informații este în limba engleză. În consecință, multe dintre întrebările formulate în română (sau în altă limbă) vor primi deseori răspuns (integral sau parțial) în engleză. 

Pentru a exemplifica acest aspect, i-am pus lui ChatGPT mai multe întrebări. Domeniul pe care l-am ales este cel la care ne pricepem cel mai bine: crearea de conținut.

Răspunsul furnizat este scris aproape corect, cu excepția termenului “engagează”, care nu există și servește drept înlocuitor pentru cuvântul din engleză “engage”, adaptat la forma unui verb la persoana a III-a din limba română. Chiar dacă problema nu pare să fie una majoră, dacă intenționezi să îl folosești pe ChatGPT pentru crearea de conținut în română, s-ar putea să ai marea surpriză că unele cuvinte n-au sens ori mesajul pe care textul ar trebui să îl transmită se pierde în traducere.

Un writer bun va face tot posibilul ca atunci când scrie un articol să găsească cuvintele potrivite, așa încât textul pe care îl scrie să fie în concordanță cu nevoile clientului și pe înțelesul publicului căruia îi este adresat. 

Pe lângă erorile gramaticale, ChatGPT întâmpină probleme atunci când vine vorba de înțelegerea particularităților unei limbi în care nu a primit training. Din punct de vedere al nuanțelor lingvistice, nu există nicio diferență între textul furnizat pentru un vorbitor de limba engleză, față de cel furnizat pentru un vorbitor de limbă română.

  • Structură și informație similară pentru articole pe același subiect

În portofoliul nostru, avem clienți activi în diverse industrii și care ne solicită conținut lunar. De fiecare dată, trebuie să le oferim o abordare nouă și să găsim modalități prin care să redăm diferit subiectele pe care le-am tratat, poate, și luna trecută.

Să luăm exemplul unui cabinet stomatologic specializat în implantologie. O colaborare cu un astfel de client poate consta în zeci sau chiar sute de articole pe același subiect: implanturile dentare. Dacă utilizezi ChatGPT pentru a genera mai multe texte pe un subiect similar vei observa că structura este deseori aceeași. Dacă analizăm în profunzime, ne putem da rapid seama că și informația este similară. Practic, acest program reformulează ideile pe care le are în baza de date și le transpune de fiecare dată în cuvinte diferite. 

O astfel de abordare nu este originală și nu îl avantajează pe client. Prin creativitate, pricepere și talent, un content writer va putea să aducă întotdeauna ceva diferit. Nu ne plac exprimările clișeice, iar atunci când avem de scris un volum mare de articole pe aceeași temă lucrăm în echipă și împărtășim idei, tocmai pentru a evita exprimarea repetitivă. 

În exemplele de mai jos, am testat programul ChatGPT cerându-i să scrie trei articole despre implant dentar, în aceeași conversație, în care să introducă o serie de cuvinte cheie:

A)

B)

C)

Dacă ai de scris articole pe aceeași temă, folosind aceleași cuvinte cheie, nu este o idee tocmai bună să lași toată treaba în seama lui ChatGPT. După cum putem vedea și mai sus, anumite paragrafe sunt doar reformulate, iar concluziile sunt aproape identice. 

  • Număr limitat de accesări

ChatGPT a fost dat spre folosire în luna noiembrie a anului 2022 și încă din prima săptămână a reușit să atingă numărul de un milion de utilizatori. Fiind vorba de o pagină atât de frecventată, erorile n-au întârziat să apară. 

Pentru e remedia problema, fiecare utilizator are o cantitate limitată de prompt-uri pe care le poate da programului. Nu există un număr anume, întrucât acest aspect depinde de complexitatea întrebărilor, de puterea calculatorului și de cercetarea pe care ChatGPT trebuie să o facă pentru a da un răspuns pertinent. De aceea, unii utilizatori pot să folosească în continuare programul după zeci de întrebări, în timp ce alții primesc o avertizare după doar câteva prompt-uri. 

Concluzii

ChatGPT urmează să fie actualizat în mod periodic, cu ajutorul sugestilor utilizatorilor. Chiar dacă aplicația este gratuită în acest moment, în viitor nu suntem siguri că va rămâne așa. Există șansa ca accesul să devină restricționat și doar persoanele care aleg să cumpere un abonament să îl poată folosi. Când a fost întrebat, developerul a mărturisit că programul o să fie monetizat la un moment dat, întrucât costurile necesare pentru a menține buna funcționare a lui ChatGPT sunt foarte mari: 

Inteligența artificială, așa cum indică și numele ei, este lipsită de emoție. Multe companii își doresc să atragă publicul țintă prin conținut personalizat, care transmite un anumit sentiment și care convinge. Este greu să obții acest lucru folosind un program, care este mai degrabă util pentru compilarea unor informații și pentru redarea acestora în manieră obiectivă. De aceea, suntem convinși că ChatGPT sau alte programe nu pot înlocui abilitățile unui copywriter bun.  

– Bianca și Mădălina

Share